25.12.2012

Oratoriul de Craciun de J.S. Bach




Consistenta repertoriala a barocului german din prima jumatate a secolului XVIII a fost impartita, similar unui teritoriu, intre Jochann Sebastian Bach si Georg Friedrich Haendel. "Disputa" imaginara intre cei doi a vizat nici mai mult nici mai putin decat Biblia insasi. Din cate cunoastem din istoria muzicii, textele Scripturii au fost impartite, inntr-un mod echitabil, in felul urmator: Haendel si-a adjudecat cartile Vechiului Testament prin scrierea mai multor oratorii precum "Samson", "Israel in Egipt", "Judas Maccabaeus", "Solomon", "Saul" etc., pe cand Bach s-a focalizat in exclusivitate pe cartile Noului Testament, ale Evangheliei.

Nu putem nega faptul ca si Haendel si-a marturisit interesul pentru Noul Testament prin celebrul Oratoriu "Messiah", devenit, desigur, un slagar international mai ales incepand cu propaganda compozitorilor romantici a repertoriului muzicii baroce, insa, Bach ramane, dincolo de orice discutii, cel mai important promotor al imaginii cristice in muzica prin cele patru Pasiuni care corespund celor patru carti ale Evangheliei - Matei, Ioan, Marcu si Luca. Iar daca Haendel il imagineaza pe Isus Cristos, exclusiv in calitatea lui mesianica de Mantuitor, mizand pe imaginea atat de "publicitar" de exaltata a unui simbol cultural, Pasiunile lui Bach refac tragedia crucificarii in cele mai mici amanunte si cu cea mai mare atentie la profilul caracterologic al fiului Mariei.

Pe langa cele patru Pasiuni, Bach compune si doua mari Oratorii pentru principalele sarbatori crestine - Craciun (nasterea Domnului) si Pasti (Invierea sau, altfel spus, a doua nastere).

Anume in acest sens trebuie inteles Oratoriul de Craciun care celebreaza nasterea lui Isus, avand ca finalitate, nu atat conceptia exuberanta-hiperbolizanta si in orice caz, una conventionala, pe care Haendel o prezinta in Oratoriul "Messiah", cat "cruzimea" realismului protestant din Pasiunile dupa Matei de Bach. Doar o asemenea finalitate determina o cu atat mai sensibila receptare a faptului de venire pe lume a unui copil, aparent cu nimic diferit de oricare altul,. Anume in acest fel am putea formula o cheie de lectura a intregului Oratoriu de Craciun, al carui sublim si puritate sunt cu atat mai proeminente, cu cat iminenta tragediei de pe Golgota planeaza asupra miracolului de la Bethlehem.

Va doresc tuturor un Craciun fericit alaturi de cei dragi!

10.12.2012

Deschiderea stagiunii la Scala - Lohengrin de Richard Wagner ( II )




Deschiderea stagiunii de pe 7 decembrie la Milano (dupa forfeit-ul lui Anja Harteros urmat de cel al lui Ann Petersen care trebuia s-o inlocuiasca) a beneficiat de prezenta lui Annette Dasch, care jucase deja rolul Elsei in regia lui Hans Neuenfels la Bayreuth in 2010. Annette Dasch, are o voce mai mica decat cele cu care ne-am obisnuit pana acum in acest rol, si probabil multi melomani s-au asteptat sa fie dezamagiti de interpretare, chiar daca la Bayreuth, a intrat foarte bine in pielea personajului imaginat de Neuenfels (sala germana fiind mult mai indulgenta cu vocile mici). La Scala, este altceva, si totusi mie mi s-a parut ca a facut fata cu brio, tinand cont mai ales de faptul ca a fost anuntata cu o seara inainte! Claus Guth a imaginat un fel de femeie-copil, captiva intr-o lumea a basmelor care aminteste de vasul fantoma al Olandezului Zburator, opera montata tot de el, la Festivalul de la Bayreuth din 2003. Imbracata ca o fetita intr-o rochie alba, Elsa va cadea in lumea adultilor reprezentata de Ortrud si Telramund – luati nu individual, ci in cuplu. 

Evul Mediu dispare in favoarea unei lumi contemporane din al doilea Imperiu, cu un Lohengrin mai mult uman decat erou, care  este descoperit in mijlocul multimii, si a carui umanitate va subrezi practic increderea Elsei. Din lumea de basm impanzita cu certitudini, Elsa cade, impinsa de Ortrud, in cea a indoielilor, cea umana. Prin urmare, Lohengrin-ul de pe 7 decembrie a fost un spectacol care a prezentat conflictul uman intr-un spatiu a carui centru era delimitat de un covor rosu iar coridoarele exterioare, punctate de coloane metalice (inspirate de arhitectura secolului al XIX-lea), ascundeau corul care devine, precum in tragedia greaca, spectator invizibil si comentator al acesteia. 

Claus Guth, elimina total legendarul din aceasta poveste si joaca pe opozitia dintre fantasmele individuale si realitatea cruda – opozitie intre o Elsa „alba” si restul personajelor imbracate intunecat, costumul lui Lohengrin (cu camasa cu guler deschis) elimina orice aluzie la legenda. Pana si lebada este aici reprezentata de cateva pene care ies din cand in cand din buzunarele lui Lohengrin si pe care doar Elsa pare sa le observe. 

Daca Annette Dasch a facut miracole tinand cont de putinul timp avut la dispozitie, premiul cel mare ii revine lui Evelyn Herlitzius, imperiala, cu o prezenta vocala si inteligenta scenica deosebite. Nici o nota falsa, nici un gest gresit. Este opusul Elsei - fizic, este mai mica de inaltime, mult mai vicleana si gata oricand de atac. Personajul imi aminteste de Lady Macbeth (isi controleaza sotul in urmarirea propriilor scopuri). Ortrud, toata in negru apare ca un fel de guvernanta rea din povesti (loveste degetele Elsei cand aceasta canta la pian), un fel de mama vitrega (formeaza un cuplu cu Telramund, tutorele Elsei). Pe parcursul primelor doua acte, relatia de dominare este vadita. Cel mai frumos si puternic duo dintre cele doua femei, odata cu intrarea lui Otrud in castel in actul al doilea, creeaza o imagine foarte interesanta a opresiunii. Sosirea lui Lohengrin da peste cap ordinea prestabilita, Elsa gasindu-si un protector, iar imaginea pianulului rasturnat si rupt din ultimul act este, din nou, o dovada in plus a ingeniozitatii lui Guth.

Jonas Kaufmann, foarte apreciat la Milano, ca si pretutindeni, mi s-a parut exceptional. Timbrul vocal intunecat a imbracat perfect personajul dorit de Claus Guth, un fel de extraterestru pierdut intr-o lume a oamenilor pe care nu o cunoaste si careia trebuie sa-i faca fata: sosirea lui, discreta, aproape fortata, marcata de teama si chiar de surprindere il face sa para un personaj fragil (apare in picioarele goale!). Guth si-a dorit un personaj sumbru, plin de indoieli iar Kaufmann si-a jucat perfect rolul – o capacitate extraordinara de a-si modula vocea jucandu-se cu posibilitatile extreme ale emisiei sonore, absolut extraordinar!


Voce uimitoare si de o rara siguranta a lui René Pape au fost suficiente pentru a creea un personaj credibil. Tómas Tómasson  a facut un Telramund destul de nobil cu o dictie impecabila. Am fost impresionata de prezenta lui, poate mai mult decât de voce al carei volum nu este intotdeauna cel asteptat (mai ales in primul act, vocea ii era acoperita de orchestra). Daniel Barenboim, in mare forma, ceva mai slab, dirijand energic si chiar intr-un tempo rapid (preludiu la actul III). 

Seara de Sant’ Ambrogio s-a terminat in rasunetul imnului italian si in aplauzele indelungi (15 minute!) ale unui public pa care magia sonoritatilor wagneriene l-au facut sa uite, macar pentru un moment, ca in deschiderea stagiunii nu s-a cantat Verdi. 

Cum spune Barenboim,"Wagner always wins when you play the music well" !

O cronica foarte buna puteti gasi pe blogul Despre Opera.

Pentru cei interesati, am gasit inregistrarea (la care m-am uitat si eu in direct pe Arte).



07.12.2012

Deschiderea stagiunii la Scala - Lohengrin de Richard Wagner


7 decembrie este data la care, prin traditie, debuteaza stagiunea de spectacole la Scala din Milano. Anul acesta a fost aleasa premiera operei "Lohengrin" de Richard Wagner, o anticipare a anului 2013 cand se vor implini 200 de ani de la naşterea marelui compozitor german.

Un spectacol in care apar trei nume cu valoare incontestabila: René Pape, Jonas Kaufmann si Daniel Barenboim. Primul, recunoscut la scara internationala ca unul dintre cei mai buni basi ai momentului, detinator a doua premii Grammy pentru inregistarile cu Maestrii Cantareti din Nurnberg si Tannhauser de Richard Wagner. Jonas Kaufmann, tenor cu o expresivitate deosebita, continuator al stilului lui Pavarotti. Daniel Barenboim... unul dintre cei mai iubiti dirijori in viata, detinator a cinci premii Grammy. De mentionat ar fi faptul ca Barenboim este si un deschizator de drumuri in ce priveste tabuu-rile lumii muzicale - sa nu uitam ca el este cel care, in ciuda multor greutati si opozitii din diferite parti, a dirijat primul concert cu lucrari de Wagner in Israel. Tot el a fost  cel care, in 2009, a introdus si dirijat o orchestra formata din israelieni si palestinieni la Festivalul de la Bayreuth!

Radio România Muzical transmite in direct acest spectacol la adresa www.romania-muzical.ro. Deasemenea, pentru cei interesati de o experienta atat auditiva cat si vizuala de calitate, pot cumpara bilete la spectacolul transmis in direct exclusiv la Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City.






06.12.2012

De Sfantul Nicolae: Missa Sancti Nicolai de Haydn



Haydn si-a dedicat o mare parte din viata compunerii muzicii orchestrale si sinstrumentale.  Liturghia Sf. Nicolae, care a fost scrisa in 1772, este una dintre putinele lucrari corale pe care le-a scris inainte de a implini cincizeci de ani. Marile capodopere corale - Creatia, Anotimpurile si cele sase mari liturghii au fost toate compuse in ultimii cincisprezece ani de viata.

Manuscrisul liturgiei Sf. Nicolae cu orchestratia originala a fost gasit intact in arhivele Esterhazy  din Castelul Eisenstadt. Foarte probabil a fost scris pentru celebrarea onomastica a  Printului Nicolaus Esterhazy, la 06 decembrie 1772. Liturghia este compusa dupa formatul obi
snuit de Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus, Benedictus si Agnus Dei. Cum era obiceiul uneori, Credo-ul este intr-o forma comprimata in care versuri disparate din text sunt cantate simultan de cele patru sectiuni ale corului. Chiar daca procedeul poate creea confuzie, Haydn a ales acest compromis deoarece ii permitea sa scurteze liturghia fara a taia din text (regula impusa de biserica) .

Va doresc La Multi Ani tuturor celor care poarta numele acestui Sfant! Un inceput de sarbatori cat mai frumos si un Craciun pe masura, alaturi de cei dragi!


05.12.2012

Video integral : Parsifal la Bayreuth 2012


M-am gandit ca nu ar strica sa gasesc pe internet opere postate in integralitate. Intr-adevar, alegerea e mare, insa, voi pune pe acest blog doar ceea ce consider ca merita atat din punct de vedere interpretativ cat si tehnic (calitatea imaginii si a sunetului, etc).

...de inteles ca nu se putea decat sa incep cu aceasta descoperire: Parsifal de Wagner la Bayreuth in 2012! (o minima consolare pentru cei care si-ar fi dorit sa mearga anul acesta dar care, in ciuda eforturilor, nu au reusit sa-si procure bilete - printre acestia ma numar si eu, de aici satisfactia nedisimulata fata de aceasta descoperire.)



Parsifal (Wagner) Bayreuther Festspiele 2012

Detlef Roth (Amfortas)
Diógenes Randes (Titurel)
Kwangchul Youn (Gurnemanz)
Burkhard Fritz (Parsifal)
Thomas Jesatko (Klingsor)
Susan Maclean (Kundry)
Arnold Bezuyen (1. Gralsritter)
Christian Tschelebiew (2. Gralsritter)
Julia Borchert (1. Knappe)
Ulrike Helzel (2. Knappe)
Clemens Bieber (3. Knappe)
Willem Van der Heyden (4. Knappe)
Julia Borchert (Klingsors Zaubermädchen)
Martina Rüping (Klingsors Zaubermädchen)
Carola Guber (Klingsors Zaubermädchen)
Christiane Kohl (Klingsors Zaubermädchen)
Jutta Maria Böhnert (Klingsors Zaubermädchen)
Ulrike Helzel (Klingsors Zaubermädchen)
Simone Schröder (Altsolo)
 

Dirijor: Philippe Jordan 
Regia: Stefan Herheim 
Orchester der Bayreuther Festspiele





26.11.2012

Interioarele marilor opere - Proiectul lui David Leventi


Fotograful David Leventi si-a propus in 2008 sa fotografieze interioarele celebrelor opere din toata lumea. Proiectul se numeste "Bjoerling's Larynx: World Famous Opera Houses" iar  fotografiile au fost mai apoi publicate in Culture +Travel, Vanity Fair, etc. Inutil sa spun cata reverie provoaca aceste imagini iubitorului de opera si de muzica clasica in general. Pe langa frumusetea arhitecturala indiscutabila, fotografiile lui Leventi au un surplus - initiatic as spune - acela de a te face sa-ti imaginezi, nu atat concertele, cat starea emotionala pe care fiecare concert de opera conjugat cu frumusetea locului ti-o poate transmite.

Eu o percep ca pe o invitatie la calatorie. O calatorie care promite multe trairi unice...

Palau de la Música Catalana, Barcelona, Spania

Teatrul Bolshoi, Moscova, Rusia

La Fenice, Venetia, Italia

Ateneul Roman, Bucuresti, Romania

Teatrul Mariinsky, St Petersburg, Rusia

Teatro di San Carlo, Napoli, Italia

Opera de Stat, Budapesta, Ungaria

Teatrul Drottningholm Palace, Stockholm, Suedia

Opera Garnier, Paris, Franta

Opera Bavareza de Stat, Munich, Germania

Opera din Monte Carlo, Monaco

Teatro Municipale, Piacenza, Italia

Royal Opera House, Covent Garden, Londra, Marea Britanie

La Scala, Milano, Italia

Teatro Comunale di Bologna, Italia

Teatro Olimpico, Vicenza, Italia

Metropolitan Opera House, New York, USA

Opera Amargosa, Death Valley Junction, California, USA

Teatrul Amazonas, Manaus, Brazilia

Teatrul Michailovsky, St Petersburg, Rusia

Teatrul Estates, Praga, Cehia

Opera Margravial, Bayreuth, Germania

Teatrul Civilies, Munich, Germania

Al Doilea Razboi Mondial - imagine inedita



Iata o imagine care, cred eu, nu mai are nevoie de niciun comentariu.




25.11.2012

Wagner : Tristan si Isolda- Preludiu


Pentru mine, muzica lui Wagner in general, si muzica din Tristan si Isolda in special, reprezinta unul din momentele extrem de rare in care sacrul se releva cu adevarat in muzica. Si se releva, nu prin patosul luteran al eroismului religios ca-n Pasiunile dupa Matei de Bach, ci intr-un limbaj care imi este mult mai accesibil, limbajul iubirii intre doi oameni - Tristan si Isolda, un barbat si o femeie, iar puterea lui Wagner rezida nu neaparat in construirea de caractere, ci mai degraba in puterea coplesitoare a muzicii insasi de a sugera aceasta dragoste si a o instaura ca un fapt evident, dincolo de nevoia oricaror altor argumente (muzico)logice.




Maraton pianistic în cadrul Festivalului „Zilele Lipatti”





Festivalul „Zilele Lipatti” vă invită pe 2 decembrie, ora 16:00 la Ateneul Român pentru un maraton pianistic: o serie de recitaluri ce va aduce în faţa publicului atât tineri pianişti aflaţi în ascensiune profesională – Andrei Licareţ şi Mihai Ritivoiu, cât şi nume consacrate ale pianisticii internaţionale – Nikolai Lugansky din Rusia şi Alfredo Perl din Chile. Evenimentul muzical este dedicat memoriei Mihaelei Ursuleasa, pianista română trecută recent în eternitate la 33 de ani, aceeaşi vârstă ca şi Dinu Lipatti.

Programul este următorul:

Ora 16.00
 
Alfredo Perl
Beethoven, Sonate Nr. 17 d-Moll op. 31/ 2 ´´Der Sturm´´
Schumann, Faschingsschwank aus Wien op. 26
Ravel, Miroirs: Une barque sur l´océan; Alborada del gracioso


Mihai Ritivoiu
Enescu, Sonate no.1 op.24 in f sharp minor
Schumann, Carnaval op.9

Andrei Licareţ
Bach, Partite no. 6 in e minor
Lipatti, Nocturne in f sharp minor
Chopin, Sonata no 3 in b minor


Ora 21.00

Nikolai Lugansky
Janacek, V mlhách (In the Mists)
Liszt, Vallee d’Obermann from Années de Pélérinage, Première année: Suisse
Liszt, Les jeux d’eaux à la Villa d’Este from Années de Pélérinage, Troisième année
Liszt, Isolde’s Liebestod, S.447
Rachmaninoff, Sonata for Piano No. 1, Op. 28


Biletele se gasesc la Casa de bilete a Ateneului Roman, str. Franklin, nr.2-4.
ora 16.00 - Alfredo Perl, Andrei Licaret, Mihai Ritivoiu - 100 RON
ora 21.00 - Nikolai Lugansky - 150 RON
Bilet valabil la cele doua recitaluri - 200 RON

Leonard Bernstein - muzica clasica pe intelesul tuturor



Cu totii am auzit, macar in treacat, de marele Leonard Bernstein. Compozitor si dirijor american devenit celebru in toata lumea, fiind considerat primul dirijor american de talie internationala. Mai putin ii cunosc insa activitatea de "profesor" de muzica clasica pe care a desfasurat-o intre anii 1958- 1972, la postul de televiziune CBS. Este vorba de o serie de 53 de episoade intitulate "Young people's concerts" care au facut deliciul atator adolescenti si nu numai in anii 60. In aceste episoade Bernstein explica muzica clasica , marile capodopere-pe intelesul oricui cu ajutorul exemplelor concrete interpretate de Orchestra Filarmonicii din New York.

Imi amintesc si acum cum, in copilarie, ascultam povestile lui Bernstein despre muzica si cum, prin modul de a povesti (era un orator excelent, foarte apropiat de tineri) te facea sa vrei sa asculti din nou ceea ce tocmai ti-aexplicat. Pentru ca dintr-o data avea un sens, dintr-o data nu iti mai era straina piesa, si, automat, vroiai sa aflii mai multe despre ea, sa o asculti din nou in lumina povestilor si anecdotelor lui Bernstein.

Asa am luat cunostinta cu Beethoven, Mahler, Stravinski, Sibelius... Se pare ca din primavara lui 2013, NBC vrea sa reitereze aceasta serie. Inca nu se stie cu cine. Sper din suflet sa gaseasca o personalitata la fel de carismatica. Poate astfel, peste 10 ani, tinerii si adolescentii de azi vor asculta muzica clasica amintindu-si povestile spuse candva, la televizor...

Dau mai jos, una din primele sale emisiuni "Humor in Music".

Pentru cei pasionati, exista un DVD cu toate emisiunile:
http://www.amazon.com/Leonard-Bernstein-Peoples-Concerts-Philharmonic/dp/B0002S641O







23.11.2012

From Classic to Jazz la Ateneul Roman



Marti, 27 noiembrie 2012, la ora 20.00, Emil Bazga ne pregateste un eveniment insolit: un concert care imbina muzica clasica si jazzul. Printre invitati se numara Diana Bucur, Adrian Petrescu si Jazz Quartet din New York (David Baron, Xavier Davis, Mark Whitfield Jr.).



In program :

Concertul pentru trompeta in D major de G.Torelli
Cantata nr 51 pentru trompeta si soprana (Diana Bucur) de J.S. Bach
Concertul pentru oboi de A. Marcello
G. Gershwin
C. Porumbescu
N. Rota
A. C. Jobim

Emil Bîzgă a colaborat cu Ray Charles, Vladimir Cozma, Tony Bennett si multi altii.

Biletele pot fi achizitionate online de pe www.fromclassictojazz.ro sau direct de la organizatori prin Ştefana Mireţ, stefana@fromclassictojazz.ro

Muzica si sensul Sincretic al nostalgiei


Semnalez aparitia cartii lui Oleg Garaz, "Muzica si sensul sincretic al nostalgiei" la editura “Casa Cartii de Stiinta” (Cluj) in 2011.





Cartea, printre altele, trateaza tema sincretismului muzical (a se intelege amestec, hibrid cultural) in postmodernitate si reprezentarea canonica a muzicii de-a lungul timpului. Tema, este anuntata inca de la primele randuri din Introducere:

Care ar fi relevanţa recurgerii la ideea, conceptul şi fenomenul sincretismului în condiţiile postmodernităţii târzii în care trăim? Care ar fi acel spor cognitiv pe care l-am putea obţine prin abordarea sincreticului drept grilă de lectură atât a fenomenelor artistico-culturale ale contemporaneităţii, cât şi plonjând de-a lungul verticalei istorice? Care ar fi utilitatea acelor transparenţe şi energii de focalizare pe care le-ar oferi-o "lentila" principiului sincretic în înţelegerea şi organizarea datelor atât de dispersate şi eterogene pe care ni le oferă un şir practic infinit de manuale, tratate, teze şi, important, istorii (!) ale fenomenului artistic-cultural, şi în special ale fenomenului muzical?

Am copiat mai jos un pasaj din capitolul 3 care va va trezi, sper, interesul pentru aceasta incursiune in istoria muzicii:

3. Modele de evoluţie şi multiplicare a "referentului
nostalgic"

3.1. Renaşterea ca "axă" de simetrie culturală şi "epicentru" generativ al culturii europene moderne: între sincretismul nonreferenţial şi sintezele hiperreferenţiale

Specificul modelului renascentist al realizării "referentului nostalgic", în special pe linia recuperării muzical-dramatice a Antichităţii, impune Renaşterea[1] drept "epicentru", moment "de simetrie" sau moment incipient în articularea structurii de "referent nostalgic" în ansamblul epocilor culturale ale Europei şi al evoluţiei acestora. Aruncând o privire "înapoi" în timp, epocile culturii europene vădesc o surprinzătoare lipsă a vreunui "referent nostalgic" cultural. Nu poate fi vorba despre un "referent nostalgic" în Evul Mediu, cu atât mai puţin în Antichitate sau, mai mult, în cadrul culturilor primitive, practicante ale magiei. Acest grup cultural trihotomic se structurează şi el într-o simetrie faţă de epoca Antichităţii. Aplicând accepţia tradiţională a noţiunii şi conceptului de "cultură", societăţile "popoarelor naturii" se încadrează într-o etapă preculturală, acestea fiind orientate mai degrabă pe linia unui vector acumulativ, în timp ce Evul Mediu, la începuturile lui, este preocupat mai degrabă de o foarte puternică "reformulare" a structurilor sociale, dar şi a celor fi losofi ce-religioase într-o anumită opoziţie cu modelele Antichităţii. Doar în Antichitate regăsim, poate, anumite forme ale unor structuri "protoreferenţiale", cum ar fi imaginea Egiptului ca depozitar al tainelor cunoaşterii (de unde se revendică "descinderea" spirituală atât a lui Pitagora, cât şi a lui Platon), a Atlantidei (în "mitologia" platoniciană) sau a Orientului, ambele misterioase şi atrăgătoare în acelaşi timp, sau imaginea întregii oikumene culturale umane (referentul ideii expansioniste elenistice - Alexandru cel Mare - sau romane). Mai putem aminti tot aici ca structură "protoreferenţială" şi concepţia utopică a Republicii lui Platon, idee realizată, în acelaşi spirit, atât în imagistica Ierusalimului ceresc, cât şi în Renaştere, de Tommaso Campanella - Cetatea soarelui - şi Th omas Morus - Utopia -, de această dată continuitatea "referenţial nostalgică" (Republica platoniciană ca prototip) fi ind vizibilă într-un mod explicit. Am putea adăuga că aceste trei epoci culturale - perioada magiei primitive (cultura "popoarelor naturii"), Antichitatea şi Evul Mediu - se impun ca tipologii de culturi sincretice, a căror substanţă este defi nită prin confl uenţa celor trei elemente care sunt ritualicul (pe linia procedurală), mitologicul (pe linia tematică) şi sacrul (pe linia de conţinut/substanţă). Renaşterea este prima epocă din istoria culturii europene în care structura de "referent nostalgic" devine o constantă în articularea evolutivă a fenomenelor câmpului cultural.




Sa ne incalzim deci timp de zece ore (!) cu muzica medievala pentru a ni se releva misterul unei muzicii renascentiste... cine trece de primul prag va intra in gradina Paradisului celei de-a doua...